INTREBARI FRECVENTE
Ce ar trebui sa-i spuneti tehnicianului radiolog inainte de efectuarea unei tomografii dentare?
Inainte de efectuarea unei tomografii dentare, tehnicianul radiolog trebuie sa fie informat daca sunteti insarcinata sau credeti ca ati putea fi insarcinata.
Cu toate veti fi protejata cu sort de plumb in timpul expunerii iar cantitatea de radiatii este mica, nu este recomandabil sa efectuati niciun fel de radiografii, in special in primul si ultimul trimestru de sarcina.
Ce este tomografia dentara 3D cu fascicul conic (CBCT) ?
Tomografia computerizata cu fascicul conic CBCT (“Cone Beam Computer Tomography” ) este o tehnica radiologica relativ noua, care utilizeaza un fascicul conic de radiatii X iar imaginile sunt achizitionate printr-o singura rotire a scanerului in jurul capului pacientului, spre deosebire de CT-ul clasic, unde fasciculul este sub forma de eventai si unde sunt necesare mai multe scanari consecutive, deci in consecinta doza de radiatii utilizata este mult mai mica.
In anumite cazuri imaginile bidimensionale oferite de radiografiile dentare, OPG nu sunt suficiente obiectivului urmarit. CBCT ofera imagini tridimensionale, volumetrice, de inalta rezolutie asupra anatomiei si patologiei din sfera maxilo-faciala.
Precizia CBCT este comparabila cu cea din CT dar cu mai multe avantaje: doza mult redusă de radiaţii imagini cu rezoluţii înalte, slice-uri submilimetrice, timp rapid al investigaţiei (50-70 secunde).
Imaginile achizitionate sunt stocate in computer si pot fi analizate cu diferite software de imagistica.
Imagistica tridimensionala creata de CBCT, permite o mai buna diagnosticare, planificare a tratamentului si monitorizare, precum si o analiza mai buna a rezultatelor decat era posibil in cazul imaginilor conventionale. bidimensionale.
Datorita acestor calitati CBCT este un instrument indispensabil in specialitati ca: implantologie, chirurgie maxilo-faciala, ortodontie, endodontie, etc.
Descrierea procedurii:
Procedura este foarte asemanatoare cu cea din cazul OPG.
Inainte de pozitionarea la aparat, veti fi rugati sa indepartati de la nivelul capului si gatului orice obiect metalic: lant, cercei, agrafe, ochelari, piercing, lucrari protetice mobile (proteze).
Apoi operatorul va va pune un sort plumbat special si veti fi invitat sa stati in fata aparatului CBCT in pozitie ortostatica sau sezand. Veti fi rugat sa va tineti cu mainile de manerele aparatului iar tehnicianul radiolog va va pozitiona capul in raport cu planurile de referinta, dupa care veti fi rugat sa ramaneti nemiscat.
Operatorul va iesi din sala si va declansa expunerea.Pe parcursul expunerii veti auzi un semnal sonor iar sursa de radiatii X se va roti in jurul capului dvs., proces care dureaza cateva zeci de secunde, in functie de tipul de scanare dorit.
Este important ca in acest timp sa nu va modificati deloc pozitia.
Nu veti simti niciun disconfort in timpul procedurii.
Dupa ce aparatul s-a oprit, veti fi invitat in sala de asteptare, sa asteptati eliberarea rezultatului.
Care sunt riscurile in cazul efectuarii unei tomografii dentare?
Un CBCT dentar este o procedura neinvaziva, cu un risc relativ scazut.
Doza de radiatii este mai mare decat in cazul unei radiografii dentare 2D dar este mult mai mica decat in cazul CT-ului clasic.
Tomografiile dentare sunt recomandate pentru diagnosticarea, planificarea si urmarirea tratamentului in cazuri complexe iar beneficiile sunt mult mai mari decat riscurile.
In plus, in centrele noastre este respectat principiul A.L.A.R.A. (as low as reasonably achievable), adica folosim cea mai mica doza posibila, aplicabila cazului respectiv, pentru un diagnostic corect.
Eliberarea rezultatelor si intrepretarea lor
Rezultatele CBCT sunt stocate in computer si pot fi transmise in format electronic (mail, CD, etc), catre medicul dumneavoastra.
Rezultatele CBCT pot fi transmise ca atare (pachetul de date achizitionat+software de vizualizare) sau se pot face analize complexe, masuratori, simulari, planificari, cu ajutorul softwarelor de imagistica, emite rapoarte pe orice tip de suport: electronic, hartie sau film radiologic,
Analizele pot fi efectuate in cabinetul nostru sau pe baza datelor transmise de centrul nostru, de catre medicul dumneavoastra.